Howard Jacobs, avocatul care a apărat-o pe Simona Halep la Tribunalul de Arbitraj Ssportiv de la Lausanne, dezvăluie de ce marii jucători de tenis pedepsiți în primă fază, așa cum a fost în cazul româncei sau al Mariei Sharapova, se aleg la final cu sancțiuni mult diminuate la TAS.
Avocatul american susține fără ocolișuri că motivul principal pentru care mulți dintre sportivi rămân cu pedepsele inițiale are strict legătură cu factorul financiar.
Lipsa banilor pentru achitarea onorariilor importante solicitate de avocații de renume este cauza pentru care mulți dintre sportivi, sancționați pentru astfel de spețe, nu merg mai departe pentru a încerca să-și dovedească nevinovăția.
Faimosul avocat de peste Ocean, specializat în sport și dopaj, a explicat de ce două dintre cele mai cunoscute sportive pe acre le-a reprezentat, Simona Halep și Maria Sharapova, au primit în primă fază suspendări drastice, iar ulterior acestea au fost reduse semnificativ.
Sharapova a stat departe de tenis timp de 15 luni, suspendarea fiindu-i redusă la nouă luni, în timp ce lui Halep i-a fost redusă la TAS pedeapsa de la patru ani la nouă luni.
„E o întrebare bună. O problemă pe care am semnalat-o în apelul TAS din cazul Sharapovei, iar, între timp, nimic nu s-a schimbat. Nu știu dacă din cauza alcătuirii tribunalelor tenisul a fost, istoric, judecat foarte dur.
Există un obicei prin care TAS reduce sancțiunile în cazurile tenismenilor. Nu în fiecare situație, dar în multe dintre ele. Nu știu de ce. Poate că jucătorii de tenis, spre deosebire de alte sporturi olimpice, își permit să se apere, așa că tribunalele cred că e o luptă mai corectă,” a spus Howard Jacobs pentru Sports Illustrated, citat de Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER